Specialiştii din domeniul proiectelor europene anticipează că sunt toate şansele ca în scurt timp să se redeschidă sesiunea de depunere de proiecte pentru anveloparea termică a blocurilor de locuit cu fonduri de la UE, în contextul în care rata de depunere actuală abia atinge 20%.
Deşi sesiunea de depunere a proiectelor se închisese în ultima parte a a lui 2018, prahovenii au mari şanse să beneficieze în continuare de fonduri europene pentru reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale. Cei care lucrează în acest domeniu spun că, până acum, în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia au fost depuse, la acest capitol, proiecte cu o valoare însumată care abia atinge 20% din suma totală alocată de Uniunea Europeană.
Pe aceeaşi axă de finanţare de la UE mai există un subcapitol dedicat reabilitării energetice a clădirilor publice, unde rata de depunere e undeva la 87% după eveluarea proiectelor depuse până în noiembrie 2018, precum şi un subcapitol dedicat modernizării iluminatului public, unde încă nu s-a trecut la evaluare, însă valoarea totală a finanţării solicitate e la circa 266% din suma alocată.
Având în vedere numărul foarte mic de proiecte depuse în regiunea care include şi judeţul Prahova pentru reabilitarea blocurilor de locuit, specialiştii se aşteaptă ca în maxim câteva luni să fie anunţată reluarea posibilităţii de transmitere a unor cereri de finanţare, pentru noi proiecte. Aşadar, aviz doritorilor.
Până acum, în Ploieşti, Primăria a solicitat fonduri pentru reabilitarea termică a 14 blocuri. Aproape două treimi din costuri sunt acoperite din finanţarea nerambursabilă de la UE, iar restul sumei necesare trebuie plătită de beneficiari şi de administraţia locală, iar în proiectele depuse în 2018 municipalitatea a fost de acord să suporte în prima fază şi partea locatarilor, dar să îşi recupereze aceste sume, în rate, într-o perioadă de până la 10 ani. Aceste decizii, adăugate la modificările aduse caietului de sarcini, au condus la un interes ridicat din partea asociaţiilor de proprietari, venit după ce, în 2017, când erau condiţii de eligibilitate mult mai stricte, pe alocuri absurde, au fost cereri, oricum respinse, doar pentru două blocuri.
Anunţata variantă de redeschidere a sesiunii de depunere le-ar da şansa să intre în acest program şi altor asociaţii de locatari din Ploieşti care poate la „strigarea” din 2018 nu reuşiseră să pregătească toate actele la timp.
Totodată, autorităţile se aşteaptă ca pe această axă de finanţare să existe şi o aşa-zisă reaşezare a sumelor, care să permită, dacă nu vor fi prea multe proiecte finanţate din cele depuse anul trecut, să mai fie depuse proiecte noi de către primării şi pentru iluminatul public. luăm tot exemplul Ploieştiului, unde primarul Adrian Dobre anunţa acum circa două săptămâni că - pe lângă cele două proiecte deja depuse în acest sens, care vizează modernizarea sistemului de-a lungul traseelor de tramvai 101 şi 102 - vrea să pregătească un proiect şi pentru un tronson din Bulevardul Republicii, de la Poşta Centrală şi până la giratoriul de la Caraiman.