Un incendiu a izbucnit luni dimineaţă, într-un apartament de la etajul patru al unui bloc de pe Aleea Iezerului din Ploieşti, în apropierea intersecţiei cu strada Cosminele, în zona de vest a municipiului.
Pompierii au fost chemaţi să intervină în jurul orei 9.00. La momentul respectiv, incendiul se manifesta în balconul de la ultimul etaj, cu degajări mari de fum. Totuşi, nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.