Consilierii judeţeni au aprobat reducerea organigramei pentru aparatul de specialitate şi desfiinţarea direcţiilor de pază şi de întreţinere a drumurilor, ceea ce va duce la desfiinţarea a 314 posturi la nivelul administraţiei locale începând de la 31 martie. Pentru mulţi angajaţi, evaluaţi în noiembrie şi decembrie, asta înseamnă reluarea concursurilor. Mai mulţi salariaţi au anunţat deja că se adresează instanţei.
Consilierii judeţeni au aprobat miercuri după-amiază o nouă organigramă a CJ Prahova, prin care numărul posturilor din aparatul de specialitate se reduce de la 247 la 151. Odată cu aceasta, a fost retrasă precedenta, care venise în noiembrie şi în baza căreia deja se ţinuseră concursurile pe post.
Noua organigramă va avea 151 de posturi, incluzând aici şi preşedintele, cu dreptul la patru consilieri personali, cei doi vicepreşedinţi, fiecare cu câte un consilier, administratorul public, secretarul general al instituţiei, plus 12 posturi de conducere şi restul de 108 de execuţie pentru funcţionari publici şi încă 20, tot de execuţie, pentru personal contractual. Prin hotărârea adoptată astăzi de Consiliul Judeţean Prahova, pe lângă stabilirea numericului, s-a precizat şi că se revocă Hotărârea 140/2020, adoptată în toamna anului trecut şi contestată în instanţă de mai mulţi angajaţi.
Hotărârea a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Consiliului Judeţean Prahova, cu majoritate de voturi, în contextul în care doar cei doi consilieri de la Prahova în Acţiune s-au abţinut, iar cei din grupul PSD - PPU(SL), şase la număr, au anunţat că nu participă la vot, contestând propunerea de restructurare. Contestări au venit, cum era firesc, şi din partea salariaţilor. Au fost două luări de cuvânt ale acestora în timpul şedinţei, dublu faţă de dezbaterile din noiembrie. Acestea au amintit că hotărârea adoptată în toamna anului trecut, pe baza căreia se făcuseră deja evaluările pentru rămânerea pe post, a fost deja contestată în instanţă, sugerând că autorităţile ar trebuie să aştepte o pronunţare a magistraţilor înainte să vină cu o altă organigramă şi reclamând că, acum, oamenii vor trece din nou prin stresul concursurilor. Totodată, ele au amintit şi că în ultimele luni au fost aduse mai multe persoane în instituţie, prin trasfer de la alte structuri publice, iar respectivele persoane nu au posturile ameninţate, în timp ce angajaţii cu experienţă în Consiliul Judeţean sunt nevoiţi să participe din nou la concursuri.
Două direcţii desfiinţate
În aceeaşi şedinţă s-au aprobat alte două proiecte de restructurare, vizând desfiinţarea Direcţiei de Pază, structură subordonată CJ Prahova având 159 de posturi prevăzute în organigramă, respectiv desfiinţarea Direcţiei de Protecţia Plantelor şi Întreţinerea Drumurilor Judeţene, cu 59 de posturi. În cazul Direcţiei de Pază, şeful acestei structuri, Emil Drăgănescu, a vorbit despre istoricul direcţiei, modul de întiinţare, obiectivele păzite şi concurenţa făcută de firmele private, atingând aici, mai degrabă printre rânduri, subiectul legat de salarizare, care fusese prezentat şi anterior, într-o scrisoare deschisă semnat de angajaţii DJP, în care aceştia reclamau că unul din motivele pentru care firmele private reuşesc să vină cu tarife mai mici e că salariile plătite sunt mizere, nu cu mult peste minimul pe economie, iar de multe ori se poate suspecta şi neplata orelor de noapte sau a sărbătorilor lucrate. Tot în domeniul economic, directorul DJP a atras atenţia că economia invocată în proiectul de hotărâre nu ţine cont şi de faptul că, în urma desfiinţării, va fi nevoie de contractarea uneia sau mai multor firme private, ceea ce, evident, va presupune cheltuieli noi.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Iulian Dumitrescu, a insistat pe ideea de economie la bugetul instituţiei, vorbind şi despre stricarea unor eventuale interese ascunse, dar şi despre intenţia de aducere a unei firme de pază care să preia obiectivele Direcţiei de Pază, dar şi paza altor câteva structuri din subordinea CJ, inclusiv spitalele, însemnând, la calculul făcut astăzi, peste 20 de milioane de lei pe an. El le-a promis angajaţilor de la Direcţia Judeţeană de Pază că va exista o prevedere specială, prin care firma care va veni în loc va fi obligată să preia personalul.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu majoritate de voturi. Consilierii de la Prahova în Acţiune şi Pro România s-au abţinut la vot, iar cei de la PSD şi PPU(SL), care contestaseră dinainte propunerea, au refuzat să participe la vot În rest au fost 24 de voturi pentru. Aceeaşi soartă a avut şi proiectul privind desfiinţarea Direcţiei de Întreţinere a Drumurilor Judeţene.
La câteva ore după şedinţă, pe contul de Facebook al Direcţiei de Pază a apărut un mesaj în care se anunţă că angajaţii vor contesta în instanţă hotărârea, în speranţa de a „corecta” decizia unor consilieri. „Acceptăm măsura reorganizării și a diminuării cheltuielilor, dar nu putem accepta desființarea! Până atunci, ne vom face treaba ca la carte, așa cum am făcut și până acum”, se încheie mesajul.