Consiliul Local Ploieşti a aprobat scoaterea mai multor servicii din obiectul de activitate al SGU, începând cu marcajele şi indicatoarele rutiere, pe motiv că societatea administraţiei locale s-a dovedit incapabilă să facă faţă comenzilor. Rămâne de vâzut pentru cât timp va sta municipiul fără operator, în condiţiile în care licitaţia pentru un viitor contract-cadru ar putea dura luni bune.
Alex Călinoiu
Aşa cum „Telegrama” anticipa în urmă cu aproape două săptămâni, societatea Servicii de Gospodărire Urbană nu se va mai ocupa de activitatea de trasare a marcajelor rutiere şi nici de indicatoare sau mobilier stradal, din cauza întârzierilor şi gafelor în execuţie. Decizia oficială a fost luată joi de Consiliul Local, care a aprobat, cu 21 de voturi favorabile din 25 posibile, un proiect de hotărâre prin care obiectul de activitate al societăţii subordonate administraţiei locale a fost redus, prin scoaterea acestor servicii, precum şi a celui de proiectare. Singurii care s-au abţinut au fost cei doi consilieri PSD şi cei doi ai Partidului Prahova în Acţiune.
Au fost şi argumente pentru păstrarea SGU ca operator pe acest sector de activitate, măcar până la finalizarea unei licitaţii pentru desemnarea unui operator, mai mulţi consilier de la ALDE şi PSD amintind că societatea a făcut recent investiţii în aparatură nouă pentru realizarea marcajelor şi precizând că o renunţare ar putea determina şi o problemă socială, lăsând unii dintre angajaţi fără obiectul muncii. Consilierul ALDE Paul Palaş a amintit de problemele economice de la SGU şi datoriile societăţii, sugerând că luarea din obiectul de activitate a unui domeniu pentru care s-au făcut investiţii „vulnerabilizează şi mai mult firma”, în timp ce social-democratul George Botez a avertizat, cu referire la serviciul de realizare a marcajelor, că „ajungem în situaţia în care îl luăm de la SGU dar nu avem cui să-l dăm”.
Comenzi vechi de un an
În timpul şedinţei de joi a Consiliului Local, şefa Direcţiei Tehnic-Investiţii din Primăria Ploieşti, Mădălina Crăciun, a explicat că pe aceste tipuri de activităţi, însemnând marcaje rutiere, indicatoare şi stâlpi, sunt numeroase comenzi neonorate de SGU, cu vechimi de 123, 152, 168 de zile, mergând până la una de 354 de zile, aşa cum mai sunt şi comenzi vechi de peste 200 de zile privind montarea de mobilier stradal, plus unele foarte vechi pentru marcaje şi indicatoare de rezervare a locurilor pentru persoane cu dizabilităţi.
Ce urmează acum?
Primarul Andrei Volosevici, iniţiatorul proiectului, a argumentat că problema ţine în primul rând de siguranţa participanţilor la trafic şi că fiecare zi de întârziere înseamnă un risc tot mai mare. Referitor la găsirea unui înlocuitor, el a declarat că îşi doreşte o licitaţie la care să se ţină cont de preţ, dar şi de viteza de execuţie, care să se încheie cu un acord-cadru pe trei-patru ani, în interiorul căruia să se semneze contracte subsecvente anuale.
Cum o licitaţie de acest gen poate să dureze câteva luni, până la adjudecarea ei autorităţile au două variante, ori rămân complet fără operator, vulnerabile în cazul unor avarii sau al unor accidente rutiere care ar duce de exemplu la doborârea unor stâlpi cu semne de circulaţie, ori încheie un contract pe perioadă determinată, în procedură de urgenţă. Dacă ar fi să facem o supoziţie, am putea presupune că discuţia despre această variantă, a încredinţării directe, a fost evitată în timpul şedinţei forului legislativ ploieştean mai degrabă din raţiuni strategice. Poţi face o astfel de încredinţare doar când eşti într-o situaţie urgentă, în care s-a ajuns din raţiuni independente de voinţa administraţiei locale. Or, dacă s-ar fi adus în discuţie asta în timpul şedinţei, înainte de luarea unei decizii privind activitatea SGU, s-ar fi putut vorbi despre o premeditare, care ar fi anulat partea cu „independent de voinţa”. Mai pe româneşte, un rival politic sau un inspector al Curţii de Conturi sau vreun reprezentant mai zelos al cine ştie cărei alte structuri de control ar fi putut spune că autorităţile au lăsat SGU fără marcaje cu intenţia să aducă alt operator, nu pentru că SGU nu făcea faţă, cu toate că, realist vorbind, ţinând cont de întârzierile înregistrate, e clar că era nevoie de măsuri urgente. Urgenţa, în momentul de faţă, e argumentată şi de faptul că peste câteva zile începe semestrul al doilea al anului şcolar, iar autorităţile spun că vor ca trecerile de pietoni din vecinătatea unităţilor de învăţământ să fie reîmprospătate înainte de revenirea fizică a elevilor. Dacă am analiza în aceeaşi cheie şi declaraţiile primarului din timpul şedinţei, putem observa că a insistat pe incapacitatea SGU şi pe problemele de trafic care derivă de aici, evitând să intre în foarte multe detalii despre ce măsuri urmează şi spunând în câteva rânduri că n-ar vrea să se propunţe înainte de votul consilierilor.
„Nu aş vrea să mă refer la ce e în urmă, am promis că nu voi face lucrul acesta, am fost ales ca să rezolv nişte lucruri, de fapt să propun Consiliului Local să rezolvăm nişte lucruri. Dacă doriţi, vă prezint cam care sunt întârzierile şi incapacitatea SGU de a face marcajele rutiere. Lucrul acesta înseamnă circulaţie în siguranţă, înseamnă că la un moment dat - ferească Dumnezeu! - pentru nişte incidente rutiere nişte oameni pot - hai să spunem elegant - avea vătămări. Voi propune ca în momentul în care se fac caietele de sarcini, prioritatea să fie legată şi de criteriul preţului cel mai scăzut, dar şi de rapiditatea cu care se întâmplă nişte lucruri, pentru că nu ne putem permite luxul să mai avem accidente, incidente, să ne prefacem că nu înţelegem. Ştiţi foarte clar că umblu foarte mult pe jos. Şi când sunt interpelat de oamenii din Malu Roşu sau din Ienăchiţă Văcărescu sau de pe Gheorghe Grigore Cantacuzino care îmi spun că nu-i prea văd şoferii pe trecerea de pietoni, să ştiţi că nu-i prea văd pentru că trecerea nu este marcată!”, a declarat Andrei Volosevici.