Primarul comunei Florești, Simona David, a avut, săptămâna trecută, o întâlnire cu Felix Oanță, directorul uzinei Michelin, cel mai important investitor din comuna prahoveană. Cu acest prilej, administrația locală și reprezentantul agentului economic au conturat câteva proiecte menite să vină în sprijinul locuitorilor din Florești.
Reprezentanţii companiei şi-au arătat deschiderea pentru susţinerea unor proiecte care să îmbunătăţească viaţa localnicilor, indiferent că sunt sau nu angajaţi ai uzinei, un domeniu de interes prioritar fiind cel al educaţiei, a anunţat primarul Simona David.
„Pentru început am împărtășit principalele priorități ale uzinei și ale comunei și am vorbit despre cum să facem față acestei perioade dificile pentru toată lumea. Mai apoi, am discutat despre ce putem face pentru a îmbunătăți viața locuitorilor din Florești, angajați ai uzinei sau nu. Am creionat deja câteva posibile direcții de acțiune, în special în zona de educație, pentru copii și nu numai. Sperăm să le putem pune în practică în curând, pentru binele tuturor!” a anunțat primarul comunei Florești, Simona David.