TCE Ploieşti are de recuperat de la buget diferenţe de aproape 7 milioane de lei

Firma de transport în comun a municipalităţii ploieştene urmează să primească puţin peste 6,97 milioane de lei de la bugetul local, pentru acoperirea unor diferenţe înregistrate în primele zece luni ale lui 2019.

Măsura a fost aprobată de Consiliul Local Ploieşti în şedinţa de săptămâna trecută şi vine în baza unei clauze din contractul de delegare a acestui serviciu public care a mai fost activată şi în anii trecuţi.

Conform documentelor oficiale, suma acoperă diferenţa „dintre veniturile și cheltuielile aferente transportului public de călători, urmare a încheierii exercițiului financiar pe anul 2019, pentru perioada 01.01.2019 - 31.10.2019 de către S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, în sumă de 6.971.150,12 lei la care nu se percepe TVA”.

Anul trecut, municipalitatea şi TCE au semnat un nou contract de delegare, construit pe baza unei directive europene despre care s-a tot discutat în ultimii ani în administraţia locală, de implementarea ei fiind condiţionată şi atragerea de fonduri europene în domeniul mobilităţii urbane.

brau muntenesc

vkp

rosal



GARDENIX Telegrama