SGU Ploieşti se va ocupa de marcaje rutiere, indicatoare, stâlpişori şi relantisoare

Autorităţile ploieştene vor ca SGU să se ocupe de marcaje rutiere, indicatoare, limitatoare de viteză şi mobilier urban, primul pas fiind deja făcut, odată cu suplimentarea obiectului de activitate al societăţii din subordinea Consiliului Local.

 

După mai multe bâlbe în contractul pentru indicatoare rutiere şi mobilier stradal, care au dus la blocarea activităţilor de instalare a limitatoarelor de viteză, autorităţile ploieştene au decis să suplimenteze obiectul de activitate al SGU, cu intenţia ca societatea municipalităţii să se ocupe pe viitor de confecţionarea de mobilier urban, de instalarea de indicatoare rutiere, bolarzi, separatoare de sens, stâlpişori ori oglinzi şi de trasarea de marcaje.

Consiliul Local Ploieşti a aprobat două proiecte de hotărâre care au vizat suplimentarea obiectelor de activitate ale Servicii de Gospodărire Urbană. În urma acestor modificări, societatea deţinută de administraţia publică va putea să achiziţioneze şi să monteze sau, după caz, repare ori demonteze indicatoare rutiere şi limitatoare de viteză. Acelaşi lucru se va aplica şi pentru indicatoarele rutiere echipate cu lămpi cu led-uri pentru trecerile de pietoni, panourile rutiere de orientare, stâlpii flexibili pentru delimitarea benzilor, parapeţuii sau oglinzile stradale reglabile care se pun în intersecţiile cu vizibilitate redusă.

De asemenea, SGU va avea posibilitatea să confecţioneze şi instaleze "butoni" rutieri reflectorizanţi sau garduri metalice pentru dirijarea şi protecţia pietonilor.

Consiliul Local a decis să le permită celor de la SGU şi să efectueze marcaje rutiere. Aceste măsuri arată intenţia autorităţilor ca, la expirarea actualului contract pentru marcaje şi mobilier stradal, activităţile să fie preluate de propria societate a Consiliului Local. Automat, este de aşteptat ca hotărârile adoptate în această săptămână de CL să fie urmate şi de aprobarea unor noi tarife practicate de SGU, în conformitate cu noile obiecte de activitate primite.

vkp

rosal