În Ploieşti funcţionează în continuare vechea staţie de epurare, veche de câteva decenii şi depăşită tehnic, lucru care generează şi plata unor penalităţi lunare pentru poluarea apelor, în timp ce lucrările la noua staţie sunt sistate de ani buni, în urma unor neînţelegeri atât între Primărie şi Ministerul Dezvoltării, cât şi între Primărie şi constructor. Acum avem o veste bună şi mai multe veşti proaste. Prima e că firma executantă a solicitat de curând eliberarea autorizaţiei de construire, pentru a putea reîncepe lucrările. În schimb, primarul se aşteaptă ca societatea să mai solicite şi majorări ale sumelor, în condiţiile în care vorbim de un contract din 2007, şi mai spune şi că, în lipsa unei expertize, e greu de estimat cât de bine s-au conservat lucrările făcute aici înainte de sistare şi cât va mai costa restul rămas de executat.
Într-o discuţie cu reprezentanţii presei locale, primarul Adrian Dobre a amintit că a încercat să realizeze o expertiză, care să arate dacă lucrările efectuate înainte de sistare şi echipamentele instalate s-au menţinut, însă la cele şase licitaţii ţinute nu s-a prezentat niciun ofertant care să îndeplinească toate condiţiile. "Se plătesc penalizări către Apele Române, din cauza faptului că nu am finalizat la timp noua staţie de epurare. Există un draft de protocol la Ministerul Mediului, pentru prelungirea termenului de finalizare, dacă nu mă înşel cu cinci ani. Sunt mai multe localităţi din ţară în această situaţie, e suficient să ne uităm doar în judeţul Prahova ca să găsim câteva exemple. Sunt acceptate pentru prelungire doar acele situaţii în care autoritatea publică locală demonstrează că are un operatior contractat şi fonduri. Noi ne-am încadra", a afirmat, marţi, primarul Adrian Dobre.
Ulterior, cu referire la aceeaşi posibilitate de prelungire a termenului de execuţie, care ar permite şi o oprire a penalităţilor impuse de Apele Române, directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, Raul Petrescu, a anunţat că a obţinut acordul autorităţilor centrale.
Lucrările la noua staţie de epurare din Ploieşti au început în 2007 şi au fost sistate câţiva ani mai târziu, din lipsă de fonduri. Iniţial, contractul era finanţat de Primărie şi Ministerul Mediului, ulterior Ministerul Dezvoltării preluând proiectul de la Mediu, dar fără a mai asigura şi finanţarea. Din acest motiv, autorităţile locale au decis sistarea şi s-au adresat instanţei, au câştigat o despăgubire de la Ministerul Dezvoltării, au încasat banii ceruţi, cam 18 milioane de lei, însă între timp i-au folosit pentru alte obiective de investiţii. Acum, ca să poată relua lucrările, reprezentanţii Primăriei vor face, foarte probabil, trageri dintr-un credit bancar contractat în 2016, care în principiu să asigure o mare parte din necesar. Primarul Adrian Dobre spune, însă, că se aşteaptă ca suma necesară pentru finalizarea proiectului să fie mai mare decât era estimat iniţial, având în vedere creşterile de costuri din ultima perioadă. "E o lucrare sistată în 2013. Venim şi discutăm acum despre ea, după mai mulţi ani în care salariile au crescut. Cu siguranţă operatorul va veni cu pretenţii suplimentare. Gândiţi-vă că, după majorarea din domeniul construcţiilor, noi suntem obligaţi să mărim valorile până şi la contractele de lucrări de anul trecut!", a mai spus primarul municipiului Ploieşti.
Chiar dacă s