1 iulie 2018 - termenul la care toate chioşcurile amplasate pe domeniul public din Ploieşti trebuie să se alinieze la un regulament care stabileşte modul în care aceste spaţii trebuie să arate! A, staţi, pardon, 1 iulie 2019. Consilierii locali au amânat, vineri, pentru a treia oară, intrarea în vigoare a acestor reglementări, care fuseseră stabilite din februarie 2016.
O nouă păsuire pentru deţinătorii de chioşcuri amplasate pe domeniul public din Ploieşti, obligaţi să se alinieze unor standarde privind aspectul acestor spaţii comerciale! Termenul de intrare în vigoare a unui nou regulament, amânat de câteva ori şi în trecut, era fixat la 1 iulie 2018, dar autorităţile locale au decis vineri să-l mai amâne cu un an.
Conducerea Primăriei Ploieşti a explicat că n-a vrut să blocheze câteva sute de afaceri din municipiu, chiar dacă aceste obligaţii erau cunoscute de multă vreme. Autorităţile au avertizat, totuşi, că aceasta va fi ultima amânare. Bine, acelaşi avertisment era lansat şi la precedentele...