Autobuzele TCE Ploiești de pe traseul 40 revin pe o rută care străbate și străzile din Bereasca

Conducerea Primăriei Ploiești a anunțat că de luni, 16 aprilie, autobuzele de pe traseul 40 vor circula pe ruta cunoscută, făcând și opririle din cartiere, după ce decizia de a desființa majoritatea stațiilor și se a menține traseul strict pe artera principală care traversează cartierul Bereasca a stârnit un val de revoltă.

Miercuri, pe 11 aprilie, a fost prima zi în care s-a aplicat această măsură, dar și cea în care autoritățile locale au revenit asupra deciziei, ca urmare a reacțiilor dure din partea ploieștenilor.

Reprezentanții TCE Ploiești, care până acum au invocat, inclusiv într-un comunicat oficial, că hotărârea a fost luată din cauza unor incidente petrecute pe acest traseu, în cartierul Bereasca, a folosit de această dată drept argument faptul că traseul se numără printre cele care aduc pierderi societății.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Scandal la Ploiești, după ce TCE a desființat aproape toate stațiile de pe traseul 40

Mai mulți ploieșteni din cartierul Bereasca au inițiat, marți, o petiție on-line, revoltați de faptul că ruta traseului 40 fusese modificată, iar mai multe stații din cartierul lor desființate.

Sursa foto: ploiești.stfp.net

brau muntenesc

vkp

rosal



GARDENIX Telegrama