Consiliul Judeţean va contribui cu bani pentru continuarea programului de reparaţii la CET Brazi, după transferul termocentralei către administraţia ploieşteană. Un parteneriat în valoare de 910.000 de lei a fost aprobat săptămâna trecută.
Iniţial gândit pentru repararea cazanului 2, singurul care asigură în prezent agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, parteneriatul dintre Consiliul Judeţean Prahova şi Consiliul Local Ploieşti ar urma să vizeze, până la urmă, lucrări generice de reparaţii la nivelul termocentralei. Conform înţelegerii, Consiliul Judeţean va contribui cu 900.000 de lei, iar Primăria va avea o finanţare modică, de 10.000. Reparaţiile ar urma să fie demarate după transferarea şi repunerea în funcţiune a grupurilor energetice 5 şi 6, la care CJ a anunţat că tocmai s-au finalizat lucrările.
Logica în momentul transferului termocentralei şi al reţelei primare de termoficare de la Consiliul Judeţean la administraţia ploieşteană a fost să se cedeze cu prioritate Cazanul cu Apă Fierbinte (CAF) nr. 2 şi turbina rămasă de la Veolia Energie, care erau funcţionale la momentul respectiv, în timp ce grupurile de cogenerare 5 şi 6, rămase din primăvară fără ISCIR-izare, au rămas pentru moment în proprietatea Consiliului Judeţean, pentru lucrări. Acum, conducerea instituţiei anunţă că s-au încheiat reparaţiile şi că se aşteaptă verificarea ISCIR, cu speranţa unei omologări pe următorii cinci ani. În momentul în care vor fi funcţionale, cele două grupuri vor fi transferate către Primăria Ploieşti, printr-un act adiţional, şi vor putea fi întrebuinţate pentru asigurarea agentului termic, având împreună o capacitate considerabil mai mare decât CAF 2. În momentul în care vor putea fi folosite cazanele 5 şi 6, administraţia ploieşteană, în calitatea de nou proprietar, va putea să demareze lucrări şi la CAF 2.
„Consiliul Judeţean a aprobat alocarea sumei de 900.000 de lei, printr-un parteneriat cu Primăria Ploieşti, pentru a se putea începe lucrările de reparaţii la nivelul CET-ului, de către Municipiu. În cazul cazanelor 5 şi 6, lucrările sunt finalizate, iar documentaţia a fost înaintată, în vederea ISCIR-izării. În scurt timp, acestea vor putea fi preluate de către administraţia locală, prin act adiţional”, ne-a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone.