Contract de peste 85.000.000 lei pentru modernizarea DJ 720

Consiliul Judeţean Prahova a semnat, după mai multe licitaţii ţinute, contractul pentru modernizarea din fonduri europene a Drumului Judeţean 720, care trece prin comunele Floreşti şi Filipeştii de Pădure, asigurând ieşirea spre Dâmboviţa.

Contractul pentru ”Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – traseul regional 2 – tronsonul Prahova – DJ 720 (km.15+500- km. 30+000)” a fost semnat de conducerea CJ Prahova. Valoarea totală a proiectului depășește 85 de milioane de lei, o bună parte din finanțare fiind atrasă din fonduri europene, prin Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Reprezentanții CJ au subliniat că necesitatea realizării investiției este dată de starea tehnică necorespunzătore a infrastructurii rutiere, în special a podurilor de pe tronsonul de drum respectiv. Acestea, aflate la la Filipeştii de Pădure peste râul Roşioara (km 20+070,50) şi la Floreşti peste râul Proviţa (km 24+366) şi peste râul Prahova (km 27+266,60), precum şi pasajul de cale ferată la km 29,314 (km CF 81 + 930), aflat tot în localitatea Floreşti, vor fi modernizate sau refăcute integral, după caz. Conform indicatorilor tehnici aprobaţi, drumul va fi prevăzut cu trotuare, staţii pentru transportul public şi alveole construite/modernizate, parapete de protecţie, indicatoare rutiere pe consolă alimentate cu celule fotovoltaice, benzi rezonatoare, parcări. Pe partea de scurgere a apelor, vor fi realizate/amenajate rigole, sanţuri, podeţe, guri de scurgere.

"Impactul pe care proiectul îl va avea în zona din vestul județului Prahova este semnificativ, având în vedere sectoarele economice vizate de acesta. Astfel, reabilitarea și modernizarea sectorului de drum precizat au în vedere, în primul rând, conectivitatea cu rețeaua TEN-T prin intermediul drumului european E 60 (DN 1). Pe de altă parte, se va îmbunătăți conexiunea cu restul Prahovei, cu celelalte județe din Regiunea Sud-Muntenia, precum și cu celelalte regiuni ale țării în privința industriei petroliere, alimentare, chimice, materialelor de construcții și a economiei, în general”, au mai precizat aceștia.

brau muntenesc

vkp



GARDENIX Telegrama

citygate