O creşă va fi construită de la zero în comuna Floreşti

Autorităţile din comuna prahoveană Floreşti pregătesc un proiect pentru construirea unei noi creşe, pe un teren aflat în patrimoniul administraţiei locale.

Conducerea Primăriei speră să obţină finanţare de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii.

Consiliul Local Florești a aprobat, recent, o modificare privind statutul unui teren, trecut în domeniul public al comunei în vederea construirii acestui obiectiv, pentru care există și o solicitare de finanțare către CNI. Proiectul a fost inițiat de primarul Simona David și se referă la o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătraţi din satul Florești.

 

brau muntenesc

vkp

rosal

 



GARDENIX Telegrama