Doi angajaţi din Primăria Ploieşti urmează să ajungă, zilele viitoare, în Cipru, pentru o conferinţă dedicată proiectelor de mobilitate urbană. Vizita peste hotare vine în contextul în care Consiliul Local a aprobat recent şi o deplasare la Munchen, iar la nivelul administraţiei ploieştene se mai vorbeşte în aceste zile şi despre plecări în Statele Unite ale Americii şi în China, asta după ce, în ultimele luni, diverse delegaţii ale municipalităţii au mai mers în Grecia, Franţa, China sau Germania.

Ca de fiecare dată, în cazul unor astfel de delegaţii se pune, firesc, întrebarea cu privire la utilitatea deplasărilor, ce vor învăţa acolo reprezentanţii Primăriei şi, cel mai important, ce vor reuşi să transpună la Ploieşti. În cazul de faţă, potrivit informaţiilor oferite de autorităţi, reprezentanţii instituţiei vor merge în Cipru la o conferinţă europeană pe tema planului de mobilitate urbană durabilă, invitaţia venind în contextul în care Ploieştiul este partener într-un proiect care urmează să fie prezentat aici. Delegaţia va fi compusă din doi funcţionari publici, unul de la Direcţia Tehnic-Investiţii şi unul de la Direcţia Relaţii Internaţionale.

Aceştia vor pleca duminică, pe 13 mai, urmând să revină în ţară miercuri.

După desele vizite făcute peste hotare, Ploieştiul va primi, la rândul său, o delegaţie străină zilele viitoare, când sunt aşteptaţi oaspeţi din Aspropyrgos, oraşul grecesc recent înfrăţit cu municipiul prahovean, reprezentanţii administraţiei de aici fiind invitaţi la un forum economic la care participă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova şi Universitatea Petrol-Gaze.